Când începe Black Friday 2022 la eMag și ce va aduce nou anul acesta

de: Andrei Tilimpea
27 10. 2022

Potrivit eMag, Black Friday 2022 va fi pe 11 noiembrie.

Data aleasă este cu două săptămâni înainte de ziua în care se sărbătorește în mod tradițional Black Friday în lume. Potrivit tradiției, În Statele Unite, Black Friday are loc în ultima vineri din luna noiembrie, a doua zi după Ziua Recunoștinței.

Cu alte cuvinte, în SUA, Black Friday 2022 va fi pe 25 noiembrie.

Încă de la finalul lunii septembrie, reprezentanții eMag au anunțat că s-a luat decizia ca anul acesta Black Friday să fie pe 11 noiembrie.

Stejara Pircan, senior VP Commercial eMag, a anunțat la Gala GPeC data la care va avea loc Black Friday 2022 în România.

Pregătirile pentru acea zi au început încă din luna iulie, iar cei 42.000 de selleri de pe platforma online vor oferi sute de mii de produse la prețuri reduse în această zi. De asemenea, în 2022, eMag va livra produse și de la al doilea depozit. Construit la Joița, acesta este dotat cu rafturi inteligente și roboți de ultimă generație.

Obiectivul eMag pentru Black Friday 2022 este să ofere anul acesta mai mult de 4,5 milioane de produse, câte au comercializat anul trecut.

Cele mai vândute produse

În 2021, eMag a stabilit noi recorduri în materie de vânzări. La finalul zilei de Black Friday, au fost vândute peste 2.2 milioane de produse în valoare de 609 milioane de lei. Au fost înregistrate creșteri ale vânzărilor cu 27% față de 2020, iar valoarea comenzilor a fost cu 24 de milioane peste anul anterior.

Potrivit centralizării făcute de eMag după Black Friday 2021, peste 80% dintre comenzi au fost plasate de pe dispozitive mobile și 56,7% dintre comenzile de Black Friday în România la eMag au fost plătite cu cardul online.

În ceea ce privește livrarea bunurilor cumpărate anul trecut, 54,2% dintre acestea au fost livrate la easybox-uri.

În topul vânzărilor au rămas electronicele și electrocasnicele. S-au vândut 42.500 de televizoare, 230.000 de produse pentru casă și îngrijirea casei, 114.000 de electrocasnice mici, 110.300 produse de fashion, 187.000 de comenzi de bputuri alcoolice și cafea, 66.000 de smartphone-uri și smartwatch-uri și 287.000 de produse de beauty și îngrijire personală.